Performing de costum - Prezentare de moda
Cu ocazia implinirii a 20 de ani de la caderea Zidului Berlinului, in cadrul Zilelor Culturii Germane, Ambasada Germaniei va invita la un spectacol de moda realizat in colaborare cu Universitatea Nationala de Arta Bucuresti si UNATC, luni, 9 noiembrie, ora 19.00, la Galeria Dalles.
Gandit ca o manifestare artistica neconventionala si interdisciplinara, care reuneste studenti de la UNA, ce se pregatesc pentru design de costum, si studenti de la UNATC, actorie, evenimentul este coordonat de prof. Unda Popp, de la Departamentul de Moda al UNA, iar regia si miscarea scenica sunt semnate de prof. Costin Anghel - UNATC.
Structurat in doua parti, prezinta mai intai un interesant performing de costum, iar partea a doua este rezervata unor tineri designeri: Razvan Vasilescu, cu colectia Mr. Ghenosse, si, respectiv, Sergiu Chihaia, cu Share your happiness.
In prima parte, Zidul rigid, din beton, este reinterpretat plastic devenind un decor viu, confectionat din tesaturi moi, fluide, acoperind un personaj colectiv, care creste amenintator luand forme multiple, obturand spatiul de joc sau delimitand zone in care se desfasoara simultan, sau pe rand, inedite demonstratii de miscare si costum. Actiunea urmareste sa redea, cu ritm si cu un crescendo bine articulat, dramatismul evenimentelor istorice petrecute in noiembrie 1989.
Cea de a doua parte prezinta colectia Mr. Ghenosse a tanarului Razvan Vasilescu, colectie ce are ca tema salopeta muncitoreasca (unul dintre simbolurile vestimentare ale comunismului), construita cu linii simple, clare si riguroase, specific germane, dar tratata cu umor pur romanesc.
Odata cu disparitia Zidului Berlinului, barbatul crescut in perioada comunista se reinventeaza in functie de necesitatile interioare, dar si de moda, regasindu-se in multiple ipostaze deseori ciudate, ilustrate prin paleta larga de culori - platind astfel tribut dorintei de sincronizare cu lumea occidentala. Originile ii sunt tradate de accesoriile care, in loc sa fie fancy, chic, sau hi-teck, se remarca prin caracterul sentimental.
Colectia Share your happiness, a designerului Sergiu Chihaia isi propune sa sugereze puternica solidaritate umana care a existat mereu intre Germania de Est si Germania de Vest. Vesmintele, aflate sub influenta deconstructivismului, atat de prezent in fenomenul artistic al ultimelor decenii, compun si descompun - la vedere - imagini compozitionale inedite. Ca intr-un puzzle, fragmentele se desprind, destramand parca hainele, sau se adauga, amplificand volumele unor ansambluri vestimentare, de altfel actuale si foarte purtabile pentru tineri.
Accesul se face pe baza de invitatie.


